Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre DAEA, a avut in data de 19 iulie 2017 o intalnire cu reprezentantii mai multor societati comerciale din Bistrita-Nasaud, Ramnicu Valcea, Cluj precum si cu ingineri sau arhitecti, cercetatori dar si crescatori de ovine, interesati de valorificarea lanii de oaie ca termoizolator in constructii si in industria textila.
Accentul a fost pus pe identificarea celor mai eficiente modalitati de colectare, prelucrare si valorificare a lanii de oaie, in contextul interesului deosebit pentru lana oilor din Romania, manifestat de tari precum India sau Turcia.
Un exemplu apreciat, in acest sens, este cel al unor investitori din Bistrita Nasaud, care au amenajat in Sangeorz Bai un depozit unde lana este colectata si balotata, urmand apoi sa fie trimisa la export. In perspectiva, se preconizeaza dotarea cu o linie tehnologica de spalare a lanii dar si solutii pentru prelucrare – includere in productia materialelor izolatoare pentru constructii, cu scopul de a inlocui polistirenul si vata minerala.
Totodata, investitorii din judetul Bistrita au avut initiativa realizarii unui proiect pilot de valorificare a laptelui, printr-un proces experimental, in satul Ardan, comuna Șieu,. Inaugurarea ar urma sa fie facuta in luna august, eveniment la care a fost invitat si ministrul Petre Daea.
Avand in vedere preocuparea pentru dezvoltarea zonei montane, participantii la intalnirea cu ministrul Petre Daea s-au aratat interesati sa dezvolte un sistem integrat pe baza resurselor locale pentru a consolida gospodaria taraneasca traditionala si a evita parasirea satelor de munte.
Ministrul Agriculturii a apreciat initiativele prezentate in cadrul intalnirii, fiind preocupat de revigorarea activitatilor de colectare, prelucrare si valorificare a lanii, tinand cont ca pana in prezent aceasta resursa valoroasa nu a fost utilizata la potentialul maxim.
INFORMATII SUPLIMENTARE
Reamintim ca potrivit unei hotarari adoptate in sedinta de Guvern din 13 iulie 2017, crescatorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 leu/kg pentru lana comercializata.
Este vorba de o schema de ajutor de minimis care are o finantare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigura de la bugetul de stat, in limita prevederilor bugetare aprobate cu aceasta destinatie Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale prevazute pe anul 2018.
Valoarea totala a ajutoarelor de minimis care se acorda unui beneficiar nu poate depasi suma de 15.000 de euro pe durata a trei exercitii financiare, in cursul exercitiului financiar actual (2018) si in cele doua exercitii financiare precedente (2016, 2017).
Derularea sprijinului se face prin directiile pentru agricultura judetene sau a municipiului Bucuresti. Sumele reprezentand ajutoare de minimis se platesc intr-o singura transa anuala. Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producator, persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, persoanele juridice si orice forme asociative cu personalitate juridica.
De asemenea, beneficiarii trebuie sa detina o exploatatie de ovine inregistrata in Registrul National al Exploatatiilor si sa faca dovada comercializarii cantitatii de lana pentru care solicita acordarea sprijinului.